luni, 31 martie 2014

Melodia lunii #33 şi #34: Sore - Dor sa-ti fie dor şi What's UP - Taxi

Cum am ratat o lună, am zis să aleg două melodii pentru acest sfârşit de lună, şi ele sunt două melodii de care sunt puţin obsedată în ultimul timp, le ascult obsesiv de mult. O să-mi treacă mie, dar până atunci melodiile sunt

Sore - Dor sa-ti fie dor

Sorina Mihalache, cunoscută ca Sore Mihalache, (născută Sorina Cătălina Mihalache la 3 noiembrie 1989, București) este o actriță de televiziune, dansatoare și cântăreață româncă de muzică pop și pop-rock cu influențe de electro funk.


What's UP - Taxi

What’s UP (Marius Ivancea) s-a născut pe 8 februarie 1989 în Bucureşti. Încă din copilărie, muzica a fost cea mai plăcută joacă. La vârsta de 8 ani, a scris primele versuri şi de atunci scrie fără oprire.

 Da sunt două melodii româneşti, dar sunt superbe.

Primele 100 de cuvinte #21 şi #22

Deci după cum probabil aţi obsevat în ultimele luni nu am avut o activitate aşa mare, asta pentru că am avut ceva examene şi cam atât, doar că am fost leneşă. Aşa că vreau să vă spun ce am mai citit eu.

Luna trecută am citit Se numea Sarah, o carte pe care am descoperit-o datorită fetelor de pe Walking on letters, unde mereu aflu de cărţi noi care ajung să le iubesc. Se numea Sarah este o carte superbă, pentru care pregătesc şi o recenzie cât de curând. Până atunci câteva cuvinte din ea... Le-aş scrie în română, dar cartea era împrumutată şi nu o mai am...



Se numea Sarah

Paris, July 1942


THE GIRL WAS THE first to hear the loud pounding on the door. Her room was closest to the entrance of the apartment. At first, dazed with sleep, she thought it was her father, coming up from his hiding place in the cellar. He'd forgotten his keys, and was impatient because nobody had heard his first, timid knock. But then came the voices, strong and brutal in the silence of the night. Nothing to do with her father.
"Police! Open up! Now!"
The pounding took up again, louder. It echoed to the marrow of her bones.

Luna aceasta am ales ceva mai diferit faţă de ceea ce citesc eu în general, şi anume Help for the Haunted. Sper să-mi placă.


Help For The Haunted

Whenever the phone rang late at night, I lay in my narrow bed and listened. My mother picked up on the first ring so as not to wake my sister, if she was home, or me. In hushed tones, she soothed the caller before handing the phone to my father. His voice was stiffer, more formal, as he made plans to meet somewhere or offered directions to our faded and drooping Tudor on a dead-end lane in the tiny town of Dundalk, Maryland. There were times when the person on the other end of the line had called from a

luni, 24 martie 2014

Procrastination


Hei. So n-am mai scris un post de foarte, foarte multă vreme şi sincer nu am nicio scuză. Da, aş putea spune că am avut examene, simulări, teste, dar în realitate dacă aş fi avut starea necesară sau n-aş fi făcut în permanenţă lucruri fără rost aş fi avut foarte mult timp să mă ocup de blog. Oricum am revenit şi am zis să abordez un subiect actual.

Procratination sau amânarea inevitabilului cum ar fi varianta românească, este obiceiul de te ocupa de lucrurile mai puţin urgente, de a face lucruri mai plăcute sau care să-ţi umplă timpul liber degeaba şi ajungând cu să faci proiectele la data limită, în loc să faci ceea ce trebuie când trebuie.

Acesta este un obicei de-al meu de foarte foarte multă vreme, dar ceva ce fac mult mai des în ultima vreme. Obişnuiam să fiu mult mai organizată la început, să am zile în care să scriu, zile în care să învăţ şi să mă ocup de proiect şi tot aşa, dar acum toate sunt amestecate şi mă trezesc că amân un lucru -cum ar fi postatul pe blog pentru că-mi găsesc scuze precum: "e târziu." "o să scriu mâine că n-are nimic"- şi ajung ori să nu-l mai fac ori să-l fac prost.

Cu toate acestea, problema nu este că ajungi în situaţia asta odată sau de două ori pe an sau mai rar, problema este atunci când ajungi să faci asta zilnic. Astfel viaţa nu mai are tocmai o ordine şi ajungi să dai peste cap şi viaţa altor persoane nu doar a ta, deoarece trăim într-o comunitate şi vrem sau nu ajungem să ne influenţăm unii pe alţii.
Ajungem în punctul în care tragem de timp atât de tare încât nu mai contează ce se întâmplă, rămânem indiferenţi faţă de lucrurile ce ne înconjoară. Chiar râdeam zilele acestea cu nişte colegi şi avem o "zicală" pe care o tot repetam: "Cu BAC fără BAC, seminţele acelaşi gust are." Ajungem să credem că fie că facem sau nu un lucru, tot acolo ajungem. În realitate nu poate fi mai diferit. De ce? Fiecare acţiune pe care noi o întreprindem sau nu are consedinţe directe/indirecte asupra vieţii noastre. Probabil mulţi ştiţi exagerarea cu pixul, ce se întâmplă dacă îţi pierzi pixul. (Pentru cei care nu ştiţi la ce mă refer click aici.) Păi cam aşa e şi ciclul vieţii. Ceea ce faci astăzi poate să influenţeze cine vei fi peste 20-30 de ani.
Am ajuns să admir foarte mult acele persoane care reuşesc să se ţină de un plan, eu am încercat să fac mai multe, dar nu prea mi-au reuşit. Multe persoane mă văd ca fiind strictă şi că duc lucrurile mereu la capăt, dar în realitate trebuie să mucesc foarte mult ca să pot termina ce îmi propun pentru că există multe distracţii.

Voi vă găsiţi în situaţii în care pur şi simplu nu aveţi chef să faceţi ceva sau amânaţi până în ultimul moment?

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes