joi, 31 octombrie 2013

Melodia lunii #29: Daughtry - It's not over

Luna aceasta m-am decis pentru o melodie pe care o ştiu de ceva vreme şi o ascult mereu cu plăcere.
Ascult în continuare Daughtry, cred că am pus cel puţin 3 melodii de ei pe blog de când am rubrica. Îmi place foarte mult muzica lor, au nişte melodii geniale, iar vocea vocalistului e super.

Primele 100 de cuvinte #17

Luna aceasta nu prea am apucat să postez, am fost mai tot timpul ocupată cu mutatul şi nu am avut nici internet. De data aceasta citesc o continuare a unei cărţi care am citit-o pentru un blog tour în mai parcă. Citesc The Grace in Darkness de Melissa Andrea.


Ryland
Epilogue
Three months, six days, fifteen hours, and forty-three minutes. That’s how long it’d been since I last saw Araya.
One month, four days, ten hours, and twenty-nine minutes was how long it took for me to find out where she was.
One month, nine days, eight hours, and fifty-nine minutes was the amount of time it had taken me to actually work up the nerve to come see Araya.
As I walked through the grounds of Madison Academy, my heart pounded against my chest and I was sure everyone could hear the sound echo off the fancy stone

luni, 28 octombrie 2013

Recenzie (59): Legături bolnăvicioase de Cecilia Ştefănescu


Gen: Romance
Data Publicării: anul 2002
Pagini: 146
Autor: Cecilia Ştefănescu
Publicată de: Polirom
Recenzie: Ştefana Alexandra

Se întâmplă uneori ca realitatea în care noi trăim să nu coincidă cu ce este adevărat. Orice fiinţă umană îşi construieşte propria realitate, fie că ea se apropie cât de puţin de cea comună sau nu, dar niciodată nu va coincide. Mai multe viziuni pot părea la fel, pot avea elemente comune, dar vor fi diferite prin interpretare şi scop. Oferă o cutie goală, cât se poate de banală mai multor persoane, vei observa atunci că fiecare va avea o altă perspectivă, o altă întrebuinţare.
Kiki este o tânără nonconformistă, a cărei viziune asupra vieţii este afectată de viaţa pe care o duce, aceasta este compleşită de temeri, plină de nelinişti, iar graniţa dintre reverie şi boală este tot mai fragilă. Aceasta are diferite relaţii hetero- sau homosexuale, oscilând între cele două fără a avea o dorinţă clară.
Legături bolnăvicioase este primul roman al Ceciliei Ştefănescu, scris pe parcursul a cinci ani şi publicat în 2002 şi reditată de două ori de cei de la polirom. Romanul a fost ecranizat în 2006 în regia lui Tudor Giurgiu. Povestea lui Kiki nu se întinde pe mai mult de 200 de pagini, fiind mai mult o colecţie de gânduri, vise şi câteva fapte, decât o poveste în adevăratul sens al cuvântului.
Paginile romanului sunt la început clare sigure de ceea ce spun. Am observat tendinţa unui rezumat de cuvinte la final de capitol, există un şir de cuvinte, aparent ce nu se leagă între ele, dar în realitate privite în context reprezintă elemente dominante în viaţa lui Kiki.
Ca personaj Kiki reprezintă tipul inadaptatului social, personajul care nu-şi găseşte locul. Momentele de luciditate a lui Kiki sunt pline de lamentări faţă de persoanele din jur şi realitatea care o înconjoară. Oricum Kiki se găseşte mai mult într-o stare de reverie. După primele pagini, Kiki osciolează între a fi narator şi a fi un simplu personaj despre care se vorbeşte. Romanul începe să fie incert odată cu introducerea mai multor personaje care nu-şi găsesc locul uneori. La un moment dat în carte nu mai poţi face diferenţa între unele personaje şi identitate personajului narator este în obscuritate.
Legături bolnăvicioase este scris într-un mod dezordonat, aş putea spune. Există o lipsă de coerenţă. Limbajul utilizat este este adecvat personajului narator, care deşi nu este foarte bine definit, are acea aură simplistă, vulgară uneori. Am găsit chiar amuzant faptul că unul din citatele care merită amintit din acest roman, descrie bine cartea în sine:
„Nu era nimic spectaculos în bălmăjirea lor, tot farmecul (...) rămânea undeva în stomac, ca un gol de aer. În rest, numai vorbe, vorbe, vorbe...”
Stilul autoarei nu poate fi etichetat doar după acest prim roman, ea ami scris o carte cea mai bună din punct de vedere al conţinutului şi al modului în care este scrisă. Totuşi dacă ar fi să mă pronunţ asupra viziunii autoarei şi stilului acesteia, aş putea spune că este neîngrijit şi neomogen.
Finalul omanului a fost singurul care a realizat ceva în tot romanul. Constatările lui Kiki de la final sunt cele care aduc culori în paleta de griuri utilizată până în acel moment.
Legături bolnăvicioase nu este un roman pe care l-aş recomanda şi altor persoane, nu am găsit nimic deosebit şi nici măcar un stil care să scoată scrierea din abisul în care a căzut prin alegerile făcute.


vineri, 25 octombrie 2013

Review (58): Hate at first sight by Diana Nixon


Genre:
New Adult, Romance
Publishing date: -
Pages: 179
Author: Diana Nixon
Published by: Createspace
Review: Ştefana Alexandra
Add on: Goodreads
I have recieved and ARC for my honest review.


Most of us have heard about love at first sight, that kind of love that we all dream about. But have you ever thought that there may not be only love, but also hate at first sight? If love means happiness and dreams, what does hate means? How can you meet a person and just hate it? But you know what they say: From hate to love is just one teeny-tiny step.
Megan Brawley has a perfect life and no distractions are allowed in. She has left her family behind, moved to London and went to college so she could prove that she can make it on her own, and she did. But returning home after three years for her brother’s weeding is not as she expected to be: with everyone paying attention to her and being happy for her return. And if that was not enough she meets Aiden, the guy who is the perfect picture of a womanizer, at least in her opinion. Good thing that Aiden has a great sense of humour, otherwise no one could imagine how those two could stay under the same roof not even for five minutes.
Hate at first sight is a new adult, romance novel written by Diana Nixon, the author of Love Lines series. The book tells the story of the stubborn sister and the handsome friend who are forced by the circumstances to see each other every single day until the weeding of Owen, Megan’s brother, and Mary, his fiancée. The novel does not only create a hate story between the two of them, but it also has many funny moments.
What I really enjoyed about this book was not only the story, but the characters. What I have learned about Diana’s books is that she creates great characters real ones, with issues and that could live in the real world, not just in books. Aiden from Hate at first sight remained me of Evan from Love Lines; they both have that amazing attitude that makes each girl fall for them. And there is Megan, a real fighter and a symbol for girls. I really liked the fact that Megan was that kind of girl that does not give up her dreams for a guy. Megan has a perfect attitude, she knows how to stand up for her choices. I haven’t had the opportunity to focus on the other characters to much, the action was always around Aidan and Megan, but I did have a chance to get to know Owen a little. Owen is like that perfect big brother that any girl, especially one that is only child like me, wants to have as brother.
The whole action in this book happens in a quite short time so you have to enjoy your every single moment with the book and its characters. I got to admire Megan for her strength and for what she represents: a flame that never stops burning. I adore this kind of characters, strong, that transmit a powerful message. Aiden is the Prince Charming, the guy who makes every dream come true: good or bad, there aren’t only good moments; it’s like in real life.
There were a few scenes that made the temper rise with some degrees.
“He took off my thong and smiled, looking at my high-heeled shoes — the only thing I was still wearing. << Now, that’s exactly what I wanted you to look like in my bed. >>”
The ending was mind-blowing. I did expect something like that to happen, but the way it happened was like: “Oh my God, why don’t I have things like that happening to me?”
I did not know what to believe when I started the book, I mean I have read Diana’s other books and I loved them, but this one was different, had a different approach. However, this book hasn’t disappointed me. Diana is a great author that can write any kind of book and make it be great. Hate at first sight is like an ice cream in a hot day, you really need it.


joi, 24 octombrie 2013

Mini-recenzie: Harry Potter şi Piatra Filozofală

Harry Potter este un băiat normal ce locuieşte împreună cu familia vărului său, Dudley Dursley. În ziua aniversării sale de 11 ani, băieţelul la prima vedere normal, chinuit de familia Dursley, descoperă că aparţine unei lumi magice. Într-o lume în care există vrăjitori şi vrăjitoare, mături zburătoare şi baghete magice, el este Băiatul care a supravieţuit.
Primul roman al franciziei Harry Potter prezintă intrarea micului vrăjitor într-o nouă lume. Scrisoarea primită de la Hogwarts îi schimbă viaţa definitiv, aducându-l într-o lume necunoscută pentru el, dar unde va cunoaşte persoanele cele mai importante din viaţa lui Ron şi Harmione, prietenii lui.
Pe lângă aventurile prin care trece Harry şi lumea magică în care trăieşte există un element foarte important căruia i s-a acordat o importanţă foarte mare în acest prim roman, şi anume legarea unei prietenii între cele trei personaje centrale ale seriei: Harry, Ron şi Hermione. Fiecare din cei trei aparţine unui grup diferit: Ron este un sânge-pur, Harry sânge-semipur, iar Harmione sânge-mâl. Cu toate acestea cei trei nu se lovesc de aceste impedimente de ordin social şi nici de cele de ordin material, dacă este să privim şi alte diferenţe ce intrevin între cei trei.
Această carte este o lecţie de viaţă. Personal am reţinut multe lucruri importante din prima carte pe care am citit-o în urmă cu aproximativ şapte ani şi am recitit-o în decursul anilor. Prima carte este foarte asemănătoare basmelor atât de cunoscute printre copii, tineri, adulţi sau persoane vârstnice. Astfel Harry Potter şi Piatra filozofală ajunge să ia locul unor basme precum Albă ca Zăpada, Scufiţa Roşie.
În Harry Potter şi Piatra filozofală există: prietenie, magie şi legende. Legenda principală pe care se bazează acest prim volum este existenţa unei pietre filozofale care se presupune că ar avea proprietăţi miraculoase de a vindeca boli şi a oferi tinereţea veşnică. Datorită acestei cărţi am avut ocazia nu numai să învăţ câteva lecţii de viaţă, dar şi să mai aflu câteva legende şi mituri. Multe din creaturile magice ce apar în primul volum sunt în realitate animale mitice.
În timp ce unii copii citeau cărţi precum Micul Prinţ sau poveşti scrise de Creangă, eu citeam Harry Potter şi Piatra Filozofală, care a fost de fapt prima carte pe care am citit-o. Datorită acestei cărţi am prins gustul de lectură şi mitologie. Atmosfera din carte m-a făcut să am un sentiment de căldură de fiecare dată când îmi amintesc de carte.
Am aşteptat multă vreme o scrisoare de la Hogwarts. Primul volum din seria a fost cel care mi-a deschis sufletul să sper, mi-a adus vise.


marți, 22 octombrie 2013

Recenzie (57): Sweet Evil de Wendy Higgins


Gen: Romance, Fantasy, Young Romance
Data Publicării: 1 Mai 2012
Pagini: 453
Autor: Wendy Higgins
Publicată de: HarperTeen
Recenzie: Ştefana Alexandra


Ce ar fi dacă viaţa noastră ar depinde de o singură trăsătură caracteristică? A fi bun sau a fi rău. În general ne lăsăm influenţaţi de cei din jurul nostru. Când cineva te întreabă de ce fumezi sau de ce mergi la aşa de multe petreceri, un răspuns imediat, instinctiv: „Anturajul.” Fiinţele umane sunt uşor influenţabile şi peste tot există „ispite”. Te-ai întrebat vreodată dacă chiar există demoni? Demoni din limburi care se plimbă printre noi şi ne atrag spre rău. Ce şansă ar avea îngerii păzitori împotriva unor astfel de creaturi?
Mânie. Adulter. Abuz de substanţe. Minciuni. Lăcomie. Mândrie. Avariţie. Invidie. Poftă trupască. Hoţie. Ură. Crimă.
Doisprezece păcate. Doisprezece căi spre pierzanie. Dacă nu eşti influenţat de una vei fi influenţat de cealaltă, măcar odată vei fi atras spre păcat, depinde când, unde şi de către cine sau ce.
Sweet Evil prezintă o lume plină de influenţe negative. O realitate în care cele doisprezece păcate trăiesc printre oameni, ei sunt 12 îngeri căzuţi, fiecare având câte o afinitate pentru unul din păcate. Copiii îngerilor căzuţi, nephilim, sunt cei care îi trag pe oameni în păcat. Ei nu au de ales. Trebuie să „muncească” pentru taţii lor. Atunci când nu ai de ales există vreo şansă să fii iertat? Te poţi schimba? Kaidan Rowe şi prietenii lui sunt ceea ce ai numi ispite. Fiecare ştie cum să îi atargă pe ceilalţi în lumea în care trăiesc. Anna îl întâlneşte pe Kai şi atunci se loveşte de realitate. Anna începe să vadă ceea ce se ptrece în jur: îngeri păzitori împotriva demonilor, nephilim care „muncesc” şi mulţi care nu o fac doar din obligaţie. Născută din iubirea dintre un înger căzut şi un înger, Anna trebuie să aleagă între bine şi rău, amândouă fând parte din natura ei, una mai ispititoare ca cealaltă.
Primul volum din trilogie o urmăreşte pe Anna şi reacţiile sale în faţa întâlnirii cu adevărul despre viaţa ei. Romanul este scris din perspectiva ei, ceea ce cam limitează imaginea de ansamblu asupra lumii în care ea trăieşte. Din moment ce ea abia descoperă tot ce se întâmplă, cred că ar fi fost mai bine dacă ar fi fost din perspectiva lui sau chiar mai bine, dacă ar fi fost scris la persoana a treia. Totuşi faptul că nu am avut intervenţii din afară şi am aflat totul odată cu ea a mărit oarecum suspansul. Personal am reuşit să deduc unele lucruri.
Personajele sunt chiar simpatice. Nu prea mi-a plăcut de ea, e genul tipic de fată inocentă, lipsită de experienţă, credulă, care nu-şi poate ascunde sentimentele. Mie îmi plac mai mult personajele feminine puternice, dar în context nu s-ar fi potrivit deloc. Totuşi romanul nu e lipsit de modele feminine puternice, există o pereche de gemene din care cel puţin una din ele inspiră forţă de caracter. Kaidan, personajul masculin principal, e genul macho, băiatul care dă pe spate toate fetele şi care evident ajunge să îşi intersevcteze drumul cu Anna. Chimia dintre cei doi e foarte puternică şi nu e dragoste de la început, la el cel puţin mai e şi atracţia fizică, ea se manifestă destul de tare. Mai sunt câteva personaje tipice, din punctul meu de vedere lipsite de esenţă, dar un persoanj care mie îmi palce şi e chiar conturat frumos, e Blake, cel mai bun prieten al lui Kai. El e hai să spunem bufonul cărţii, tipul care te face mereu să zâmbeşti şi face tot felul de prostii.
Stilul autoarei e cel care te face să citeşti cartea repede şi să o înţelegi, să ajungi să îţi placă personajele. Wendy Higgins e genul de autoare care te face să vrei să citeşti şi continuarea. Ceea ce a făcut ea cu acest roman este destul de interesant, a păstrat oralitatea, dar nu s-a lăsat purtată de val şi a reuşit să o îmbine cu o naraţiune puternică. Sweet Evil e o carte care te prinde şi la final eşti plin de euforie, ţi se pare că e foarte bună, că e uau, dar dacă îţi acorzi ceva timp să îţi pui ordine între gânduri nu e chiar aşa cum ţi s-a părut anterior. Cu toate acestea mi-a plăcut, adică nu are multe lucruri speciale, dar o carte care reuşeşte să-mi ai gândul de la lumea din jur atunci când o citesc este o carte bună pentru mine, nu foarte bună, dar suficient de bună ca să o recomand şi altor persoane.
Sweet Evile e un roman pe care îl poţi citi într-o după amiază când vremea e ploiasă şi vrei să stai în casă cu o ceaşcă de ceai.

8/10

duminică, 20 octombrie 2013

Harry Potter împreună cu ziarul Libertatea!

M-am obişnuit să nu mai postez tot felul de posturi în care să fac reclamă din moment ce se pot găsi pe mai toate blogurile, dar de data aceasta nu m-am putut abţine şi nici nu aş fi vrut să o fac. 
Harry Potter este seria mea favorită din copilărie, ea reprezintă toate visele mele la o lume mai bună şi plină de magie pe care le aveam atunci. Primul meu post pe acest blog a fost cu 4 zile înainte să apară ultimul film Harry Potter şi Talismanele morţii Partea a IIa şi evident a fost despre influenţa cărţilor în viaţa mea şi cât de mult au însemnat ele.
Aşa că odată cu apariţia cărţilor cu Ziarul Libertatea a cărţilor în fiecare joi m-am gândit că este timpul să-mi amintesc de seria aceasta şi poate reuşesc să scriu câte o mini-recenzie pentru fiecare din ele. Pentru cei care nu aţi citit încă seria sau aţi citit-o şi nu o aveţi în bibliotecă trebuie neapărat să le cumpăraţi! 20 de lei pentru un volum e foarte puţin având în vedere că vor fi în format mare(13x20cm), paperback şi nu vor fi împăţite în mai multe volume! Asta ar însemna undeva la 140 de lei toată seria, pff eu am dat atât doar pe volumele cinci şi şase. 
Mai jos vă las data apariţiei fiecărei cărţi, calendarul îl voi pune şi în partea stângă pe blog ca să ştiţi când apar chiar dacă nu o să mai fie postarea asta pe pagină.


1. "Harry Potter şi Piatra filozofală" – 24 octombrie 
2. "Harry Potter şi Camera secretelor" – 31 octombrie 
3."Harry Potter şi Prizonierul din Azkaban" – 7 noiembrie 
4. "Harry Potter şi Pocalul de foc" – 14 noiembrie 
5. "Harry Potter şi Ordinul Phoenix" – 21 noiembrie 
6. "Harry Potter şi Printul Semipur" – 28 noiembrie 
7. "Harry Potter şi Talismanele morţii" – 5 decembrie

joi, 17 octombrie 2013

Orientare profesională

Sunt tot felul  de probleme întâlnite peste tot, dar nimeni nu te întreabă de viitor. Mulţi dintre elevii din clasele a XIa şi a XIIa ajung în punctul în care trebuie să se decidă în legătură cu facultatea pe care trebuie să o urmeze, dar nu ştiu ce să aleagă. Este bine să te decizi din timp ce facultate să urmezi, ce carieră ţi-ar plăcea, şi de aceea trebuie să înveţi să te cunoşti. 
Ai nevoie să vezi ce îţi place să faci, ce ţi să potriveşti şi ce ştii să faci, dacă iei în considerare toate aceste lucruri sigur te vei putea orienta măcar să ştii cam pe ce domeniu trebuie să te axezi. Un lucru foarte important atunci când faci o alegere ce îţi va influenţa viitorul este să te gândeşti la ceea ce vrei cu adevărat. Trebuie să şi câştigi din slujba pe care o vei avea, dar dacă nu îţi face plăcere să munceşti nu vei avea o viaţă prea fericită. 
Am observat că cei care îşi aleg acum cariera de viitor nu se mai gândesc: "Îmi place sau nu?" Nu, ei se gândesc: " O să-mi aducă faimă şi bani?" Cum să câştigi faimă şi bani dacă nu îţi place ceea ce faci? Nu cunosc pe nimeni care să fi devenit celebru şi bogat pentru ceva ce nu i-a plăcut, ceva pozitiv trebuie precizat că exemple negative se întâlnesc peste tot.
Am observat că mulţi dau la medicină, foarte mult, totuşi ştiţi ce e trist? Că nu mai există decât puţini medici cu adevărat buni şi pasionaţi de ceea ce fac, cărora le pasă şi de pacienţi nu numai de banii care ies de pe urma lor. Văd mulţi cântăreţi sau actori, tot mai mulţi aş putea spune, şi cam toţi fără talent de vreun fel, poate doar talentul de a se face de râs. Cu toate acestea există şi excepţii. Şi cine sunt aceste excepţii? Persoanele care face ceea ce fac din pasiune, din plăcere.
Aşadar este foarte important să ne alegem o carieră pe plac.
Problema cu care ne confruntăm este aceea că nu ştim cum să ne autocunoaştem, mai ales noi cei care trăim în România. Nu spun că este- o problemă cu ţara, ci cu mentalitatea generală, acea mentalitate de turmă care ne împiedică să cerem ajutorul, sfatul unei persoane capabile să ne îndrume. În şcolile române, ca şi în afară şi în orice instituţie publică sau nu, există un psiholog, o persoană care este pusă acolo să te ajute. Şi de ce nu apelează nimeni la el? A da, din cauza mentalităţii. Mulţi consideră că e greşit să mergi la psiholog şi să ai o discuţie cu el despre opţiunile tale pentru viitor. Adică este bine să te consulţi cu prietenii şi părinţii, dar ei vor avea mereu o notă de subiectivitate în tot ce vor spune, de aceea este nevoie de o a treia părere, o părere imparţială.
Eu ştiu în mare ceea ce vreau să fac în viitor, dar cunosc multe persoane care nu ştiu şi sunt chiar în an terminal. Chiar dacă ştiu ceea ce vreau în linii mari, continui să caut, nu e deloc rău să ai mai multe opţiuni. Recent am făcut un test pentru orientare profesională. Unde? La cabinetul de psihologie din liceu. tocmai despre asta vorbeam anterior. Psihologii din şcoli au acces al astfel de teste care te pot ajuta să îţi faci o idee. Nu întotdeauna rezultalele coincid cu aşteptările personale şi nici nu sunt definitorii mereu, dar te pot ajuta să îţi faci o idee despre posibile slujbe. Ceea ce este totuşi important şi sigur este că din teste de acest gen aflii câte ceva despre personalitatea ta, lucruri noi sau nu. 
Vă las câteva teste pe care le puteţi face pentru orientare profesională sau pentru autocunoaştere. Un mic sfat: încercaţi să fiţi sinceri şi să nu trişaţi, puneţi ărimul răspuns care vă vine în minte, nu o să afle oricum nimeni rezultatul decât dacă vreţi să-l împărtăşiţi.
Eu am obţinut cam aceleaşi rezultate la ele. Testul 1 | Testul 2 | Testul 3 - InterOptions, nu am reuşit să-l găsesc pe internet, în general se găseşte în orice cabinet de psihologie din şcoli
Voi cum vă orietnaţi sau v-aţi orientat pentru viitor?

vineri, 11 octombrie 2013

American Horror Story - Sezonul 1




A trecut ceva timp de când am terminat sezonul 1 din American Horror Story şi tot voiam să fac acest post, dar de fiecare dată intervenea ceva sau îmi pierdeam cuvintele pe drum şi nu mai reuşeam să scriu.
Primul sezon din American Horror Story, după cum am zis şi în postul Prima impresie, aduce în prim plan o casă a cărei foşti ocupanţi au murit, iar sufletele lor au rămas legate de acea casă. O nouă familie se mută în casă, familia Harmon. Well şi de aici acţiunea începe să fie interesantă. 
În general deduc multe lucruri şi mi-am dat seama de unele lucruri ce urmau să se petreacă, dar unele descoperiri, ca să le spun aşa, m-au dat pe spate. De aici vreau să vă spun că vor urma spoilere mici, dar spoilere, aşa că pentru cei care nu aţi văzut primul sezon şi aveţi în intenţie să o faceţi nu citiţi ceea ce urmează.
Ceea ce s-a întâmplat cu Tate a fost uau. Ştiam că el e psycho, dar nu mă aşteptam să fie şi umm în stare în care e, încerc să evit să spun doar în caz de cineva citeşte  printre rânduri. Deşi e un personaj negativ până la urmă şi a rănit şi a distrus vieţile cred că tuturor în serial - adică era cineva care să nu aibă o legătură cu el? -  mi-a părut aşa de rău de el. Aproape că mi-au dat lacrimile la final când Violet pur şi simplu renunţă, am văzut suferinţa din ochii lui. Actorul care îl joacă pe Tate, Evan, joacă şi în celelalte sezoane şi, deşi e o poveste total diferită, m-aş uita doar pentru el, a fost super în primul sezon. Revenind la Tate care e personajul meu favorit, am fost tristă să descopăr cine e în realitate. Şi mi-a părut rău şi de Violet, nici ea nu îşi merita soarta şi ştiu că a avut destul de suferit şi decizia din final i-a dat o şansă să fie fericită.
Probabil acum ar trebui să spun că şi celelalte au suferit şi aşa mai departe, dar după mine fiecare a primit ceea ce merita. Nu mi-au plăcut deloc de unele dintre persoanje şi m-am bucurat de soarta lor finală. Am ajuns la concluzia că povestea urmează să se repete iar şi iar când am văzut finalul şi mă cam aşteptam la asta când Vivien a rămas însărcinată şi am aflat şi restul detaliilor legate de sarcina ei. 
Cât de curând voi începe sezonul 2, nu vreau să mă apuc de sezonul 3 până nu e terminat pentru că simt că genul acesta de serial trebuie văzut fără prea multă pauză între episoade, trebuie să fie o poveste cursivă.
Concluzie? Păi când am început serialul nu mă aşteptam la mare lucru, ba chiar credeam că voi renunţa după primele episoade, dar mi-a plăcut foarte mult şi sper că următoarele sezoane să fie la fel de bune.
Voi aţi văzut primul sezon? Păreri?

miercuri, 2 octombrie 2013

Revăzut: Supernatural



Cred că deja toţi ştim că serialele au etape mai bune şi mai proaste. Personal am întâlnit destul de multe seriale care la un moment dat au un sezon mai slăbuţ, cu un plot destul de îhh, dar în general serialele care au fost bune se redresează.
Indiferent dacă eşti sau nu un fan al serialelor, trebuie să fi auzit măcar odată de Supernatural. Cam acum doi ani obişnuiam să mă uit la Supernatural şi îmi plăcea foarte tare, eram la zi cu toate episoadele şi aşteptam cu nerăbdare sezonul 7. Ce s-a întâmplat? Păi plotul primelor sezoane nu mi-a plăcut deloc, era foarte diferit faţă de ce eram obişnuită şi am renunţat să mai urmăresc serialul după ce am văzut primele 9 episoade.
Recent mă uitam pe tumblr după nişte poze din seriale şi am dat peste o poză cu Dean şi mi-am amintit cât de mult îmi plăcea Supernatural. A trecut partea asta şi după câteva zile mă uitam pe site-ul unde îmi contorizez toate serialele pe care le văd, iar acolo am dat iar de Supernatural şi într-un final am zis să-i dau o şansă. Aşa că acum vreo săptămână m-am apucat din nou se Supernatural. Nu ştiam exact la ce episod rămăsesem aşa că a trebuit să caut pe youtube un eveniment major care s-a întâmplat în unul din ultimele episoade pe care le-am văzut ca să aflu de unde să mă uit.
Sincer acum că sunt undeva pe la episodul 20 din sezonul 7, chiar nu-mi pare rău că m-am reapucat de serial. Cred că acele prime 9 episoade au fost puţin slăbuţe, probabil o pasă proastă, dar după episodul 11 a revenit acţiunea. Ceea ce îmi place la seriale gen Supernatural, unde nu toate episoadele sunt legate între ele, este că mereu e ceva nou şi nu ai cum să te plictiseşti pentru că nu se trage de aceiaşi acţiune la infinit.
Abia după ce m-am reapucat de serial mi-am dat seama ce mult mi-au lipsit Dean şi Sam şi relaţia dintre ei. 
Partea bună atunci când te laşi de un serial? Atunci când vrei  să te uiţi din nou la el ai multe episoade de văzut unul după altul pentru că ai rămas în urmă.
Din momentul acesta  Supernatural e din nou pe lista mea de seriale favorite şi este şi în top 3, având 178 de episoade, după One tree hill cu 188 şi Grey's Anatomy cu 204.
Din cei care mai urmăriţi serial, cum vi s-a părut acţiunea până în momentul în care aţi ajuns voi?

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes