miercuri, 31 august 2011

Până la sfârşit?

"Te-ai gândit vreodată că şi cea mai puternică dragoste poate să se sfârşească?"
Pe aripile vântului, Margaret Mitchell

Oricât au încercat unii să nege, dragostea nu durează la infinit. Într-un cuplu totul devine obişnuit, ceva ce faci mereu, o rutină continuă, din care nu poţi ieşi, pe care nu vrei să o părăseşti pentru că ai în minte amintirea vechii iubiri şi crezi că flacăra încă nu s-a stins. E adevărat că acolo unde a existat foc rămâne jar, un jar ce întreţine căldura familiei, dar care nu e suficient pentru a trezi pasiune şi dragostea din trecut.

marți, 23 august 2011

Heart ♥ #2

Poate e greu să accepţi un adevăr, dar odată şi odată tot te loveşti de el şi e mai bine să-l cunoşti înainte de a primi lovitura de graţie. Toţi avem temeri, eu poate mai mult decât oricine. Nu m-am aventurat niciodată în necunoscut, trebuie să cunosc bine terenul pentru a merge mai departe.
E greu să treci prin viaţă fără să te temi de ceva, fiecare avem măcar un lucru care ne înspăimântă. E mai bine să accepţi, să încerci să depăşeşti momentul sau să te fereşti de el, decât să îţi fie mereu teamă de momentul în care se va afla.







Şi am o melodie care îmi place, dar care nu are legătură cu  postul, pe care vreau să o pun.

marți, 16 august 2011

Lonely book looking for a reader - Giveaway

După săptămâni de aşteptare se deschide un nou concurs în care se oferă ca premiu o carte, la alegere, în valoare de 40 RON, furnizată de Librăria Online Libris pentru mai multe detalii intraţi aici. 
Mie îmi place să văd că se tot organizează concursuri pentru a câştiga o carte, deşi ar fi mai frumos ca unele, nu toate pentru a lăsa drumul accesibil pentru toţi, să fie cu adevărat concursuri, să poţi face ceva. Poate simplul fapt că nu trebuie să faci foarte multe motivează lumea, ce pot spune, e mai uşor pentru toţi aşa. 
Mă întreb dacă faptul că nu trebuie să faci mai nimic îi motivează şi pe cei care în general nu citesc, ar fi frumos.
În final îi doresc succes lui Emily cu acest nou Giveaway, iar pe restul sper să-i văd printre participanţi.

luni, 15 august 2011

Cărţi #2

Am revenit cu o nouă carte, chiar şi pentru mine o nouă descoperire. Am terminat de curând o nouă carte care mi s-a părut frumoasă şi perfectă pentru a fi citită în anii adolescenţei, poate chiar şi mai târziu, deşi nu ştiu cât de potrivită ar fi pentru un copil. Este o carte ce îmbină dragostea cu suferinţa şi orgoliul omenesc care, uneori, este de nemăsurat. Cartea este diferită de ceea ce se găseşte acum pe piaţă.



Invitaţie la vals
de Mihail Drumeş

„Totul s-a sfîrşit: nu-mi rămîne decît să mă sinucid.” – Cu aceste cuvinte începe romanul al cărui nume este inspirat de piesa lui Weber, „L'invitation à la valse”.

Invitaţie la vals este o carte ce prezintă povestea a doi tineri, Tudor şi Micaela, ce se avântă într-un joc necunoscut lor care sfârşeşte prin ai distruge pe amândoi, în ce fel, rămâne să citiţi cartea. Las în continuare un citat din carte, chiar începutul care spune mai mutle despre personaj decât ne putem da seama la prima citire.

"Citeşte... istoria acestei iubiri şi după aceea îţi vei da seama de tot ce s-a întâmplat şi dacă cineva, în locul meu, ar fi procedat altfel... Voi povesti faptele cu o sinceritate nudă, dezolantă, exact cum s-au petrecut în realitate... Nu mă preocupă emoţia estetică, nici morala, nici mesajul generos. Nu fac literatură, ci aştern în aceste file o mare pasiune care, altfel, ar fi rămas necunoscută, pentru bunul motiv că pasiunile fug de lumină - lumina le omoară.

Prin clasa a VII-a, mă încurcasem cu o văduvioară de 35 de ani... Se prăpădea după mine, mai precis după tinereţea mea. Nu cred că o iubeam... dar ea întruchipa în ochii mei femeia. ...Şi după orgii prelungite până-n zori sau după nopţi istovitoare de dragoste, a doua zi de dimineaţa, luam frumuşel ghiozdanul din cui şi plecam la şcoală, ca să mă aşez cuminte în bancă, lângă colegii mei candizi...

Ameţeam iubitele cu jurăminte, le copleşeam cu atenţii şi măguliri şi, după ce-mi cedau, le părăseam brutal... De ce? ... Ei bine, voiam să simt beţia rară a vanităţii măgulite, când ele, prinse, se agăţau de gâtul meu, implorându-mă, tânguindu-se să nu le părăsesc. Atunci se declanşa urgia: le umileam, călcându-le orice mândrie în picioare, şi decretam că hotărârea mea e nestrămutată. Plecau rănite, mutilate şi nu ştiu cum se făcea, dar mă iubeau parcă mai mult după aceea."

duminică, 14 august 2011

Melodia lunii #2

Săptămâna aceasta voi merge tot pe ceva mai lent, o melodie pe care nu o am mai ascultat-o de mult, dar a avut cineva grijă să-mi aducă aminte de ea.

R.E.M. este o formație de rock americană formată în Athens, Georgia în anul 1980 de către vocalistul Michael Stipe, chitaristul Peter Buck, basistul Mike Mills și toboșarul Bill Perry. R.E.M. este printre primele formații de rock alternativ. R.E.M. a ieșit în evidență datorită stilurilor arpegiilor pe care le cânta Buck și vocea lui Stipe. R.E.M. a lansat primul single intitulat Radio Free Europe în anul 1981 la casa de discuri Hib-Tone. Imediat după acesta, a apărut în următorul an intitulat Chronic Town, primul EP realizat de formație. Chronic Town a fost primul album lansat de formație la casa de discuri I.R.S. Records. Primul album al formației apare însă abia în 1983 intitulat Murmur a fost lansat în 1983. Popularitatea formației a crescuut datorită turneelor făcute de aceasta și radiourilor.

joi, 11 august 2011

Pentru că merită

Astăzi, pentru că e deja joi (11.08.2011), este ziua Andrei şi profit de faptul că sunt în faţa laptopului ca să-i urez:
La mulţi ani!

Andra, scumpo, chiar dacă nu ne-am prea înghiţit noi la început important e că acum eu una ţin la tine, poate mai mult decât îţi dai tu seama. Eşti o persoană aşa lipicioasă că nu am putut să mă ţin departe de tine. Eşti încăpăţânată, răutăcioasă, dar eşti a mea şi asta contează. Şi ceva special pentru tine, ceva ce am căutat destul de mult şi într-un final am găsit, sper să-ţi placă.

miercuri, 10 august 2011

Patimi autumnale

Spuneam ieri că atunci când cunoşti semnificaţia unei culori poţi face lucruri frumoase, nu ştiu cât de frumoasă este proza pe care am scris-o bazându-mă pe o anumită culoare şi semnificaţia ei, dar mie îmi place cum a ieşit.

Patimi autumnale

Soarele se scălda în propria-i lumină, în timp ce aluneca de pe cortina cenuşie. Se simţea răcoarea vântului, măturând urmele de suflete ce împânzeau altă dată străzile. Parcă pierise energia, erau toţi într-o stare de moleşeală. Un şuierat ascuţit se plimba printre potecile pavate.
Nişte tocuri loveau cu putere pământul, iar zgomotul se propaga în tăcerea locului. Mirosul de liliac se împrăştia în jurul ei cu fiecare pas pe care-l făcea. Ochii îi zburau spre străduţele pustii şi lipsite de vlagă. Frica îi îngheţă în vene şi-i făcu trupul firav să tremure. Îşi strânse paltonul lung, purpuriu, în jurul corpului, trăgând de el pentru ai acoperi şi ultima parte rămasă dezvelită la lumina slabă a lunii pierdută printre nouri grei de plumb. Îi lipsea eşarfa pe care o purtase în acea dimineaţă. Crezând că nu va mai avea nevoie de ea, o lăsă atârnată de cuierul din cameră.
Îşi zări casa la câţiva metrii depărtare, abţinându-se cu greu să nu o ia la fugă. Ştia prea bine riscul la care s-ar fi expus, dacă ar fi alergat. Dorea să ajungă întreagă.
Un curent îi lovea părul. Nu se mai simţea atât de în siguranţă în satul micuţ. Venise pentru a căpăta puţină linişte, dar nu îşi alesese momentul potrivit.
Chipul de porţelan i se încadra perfect printre pletele-i castanii. Ochii verzi făceau contrastrul dintre lumea exterioară şi firea ei plină de viaţă. Încerca să-şi menţină postura dreaptă, deşi condiţiile vremii nu-i facilitau deloc ţinuta. Gâtul lung i se scălda în razele firave ale lunii, în timp ce aerul rece o făcea să îşi poată lipi paltonul mai tare de ea.
Ajunsă în faţa uşii propriei case, tremură uşor, îndreptându-şi spatele şi păşi în siguranţa ei. Mirosul puternic de liliac îi inundă nările, făcând-o să se relaxeze. Deşi trecuse aproape o lună de la echinocţiul de toamnă ea, încă mai păstra flori proaspete, liliac în mod special, în sera din spatele casei. Iubea mirosul lor şi o făcea să se simtă vie, deşi culoarea lor purpurie îi trasmitea puţină melancolie, dar o ignora adesea.
Urcând în camera ei, ceva o făcu să încetinească pasul grăbit, ce şi-l stabilise la început. Precaută, a deschis uşa dormitorului şi primul lucru pe care-l zări a fost eşarfa violet ce se mişca în bătaia vântului pe una din crengile goale ale nucului de lângă fereastră. Se grăbi să o prindă, dar curentul îi trânti uşa, făcând-o să tresară. Observă că doar una, din cele trei lumânări mov, pe care le aprinsese înainte să iasă, mai era aprinsă. „Vântul.” îşi zise ea, inima bubuindu-i încă cu putere, ameninţând să-i sară din piept.
Îşi orientă paşii spre geam, recuperându-şi eşarfa. Cu mişcări lente l-a închis, aplecându-se apoi să aprindă lumânările, dar ele refuzau să mai răspândească lumină. Se simţea privită dn toate unghiurile, dar îşi închipui că mintea îi joacă feste. După tremurul provocat de singurătatea de afară la ce să se aştepte?
Dorind să coboare înapoi, îşi legă mătasea purpurie de cuier cu o mică fundă. Deschise uşa şi atunci auzi geamul trântindu-se de perete şi spărgându-se în mii de cioburi. A perceput din nou acel cântec ascuţit al vântului şi şi-a dus mâna în dreptul inimii, dorind să o ţină în loc. Pieptul îi era apăsat de o durere sfâşietoare, iar aerul nu-i mai intra în plămâni. Un soare apunea şi acolo.

Între crengile de nuc se vedea un material violet ce fâlfâia în adierea rece de toamnă.

marți, 9 august 2011

Pete de culoare

Pe parcursul a mai multor ani oamenii au încercat să găsească motive pentru comportamentul uman. Nu se poate spune nici până acum care este adevăratul motiv pentru schimbările bruşte de temperament, pentru caracterul şi modul de gândire al acelei persoane. Un lucru e clar noi, oamenii, suntem nişte fiinţe cu totul şi cu totul deosebite şi ne lăsăm influenţaţi cu uşurinţă, chiar dacă nu ne dăm seama.
Se pare că şi culorile pot fi un motiv pentru care noi acţionăm, în anumite cazuri, mai ciudat decât i-am obişnuit pe cei din jurul nostru. Fiecare dintre noi poate reprezenta o culoare, iar pe acest cearceaf unde noi ne aflăm sunt nişte pete de culoare.
Dacă stai şi cauţi pe internet găseşti uneori şi teorii diferite, unii spun aşa, alţii spun altfel, dar ce mai contează? Culoarea care te defineşte este aceea care creşte în interiorul tău, este cea care îi oferă ochiului tău frumuseţe atunci când o priveşte, este culoarea ce te scoate pe tine în evidenţă.
Oricum, dacă ştii semnificaţia unei culori, chiar şi aşa cum o găseşti pe paginile de web, poţi să faci multe lucruri frumoase.

miercuri, 3 august 2011

Realitatea e amară

Să te trezeşti la realitate nu e chiar cel mai plăcut lucru care ţi se poate întâmpla, dar uneori avem nevoie să ne ancorăm bine pentru a vedea lucrurile aşa cum sunt. Să visezi e frumos atâta timp cât îţi poţi trăi visul, dar când deschizi ochii şi vezi ce e de fapt fantezia ta îţi doreşti să nu te fi trezit.
Dacă acum câteva zile inima mea tresălta de bucurie, în momentul acesta nu aş putea spune acelaşi lucru.
Cum a spus şi Yana pe blogul ei: 
- Reality, go to hell and stay there forever.

marți, 2 august 2011

Cuvinte în miez de noapte

Există momente în care un simplu cuvânt poate însemna mai mult decât orice text complicat şi plin de sentimente. N-aş putea spune că îmi place să mă încurc în fraze lungi şi lipsite de sens, dar, uneori, puneam accent pe ceva mai mult decât câteva sunete. 
Pentru prima oară după foarte mult timp mă simt întreagă, fericită chiar, deşi fericirea e un termen relativ.

Bucurându-se de moment,
fluturaş.

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Facebook Themes